Părinții bebelușilor morți în septembrie la Cluj au dat spitalul în judecată. Medicii sunt acuzați de ucidere din culpă

Părinții bebelușilor morți în septembrie la Cluj au dat spitalul în judecată. Medicii sunt acuzați de ucidere din culpă
Publicat: 18/10/2022, 21:44
Actualizat: 18/10/2022, 21:45

Părinții a trei nou-născuți, care au decedat în luna septembrie, la secția de Neonatologie 1 a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj îi acuză pe medici de ucidere din culpă, astfel că au formulat plângeri penale pe numele acestora.

Părinții micuților susțin că moartea copilașilor s-a produs din cauza unor infecții intraspitalicești care nu ar fi fost tratate corespunzător.

Am dat judecată spitalul, pentru că copilul meu nu s-a născut bolnav, copilul meu avea o șansa la viață dacă i se făcea hemocultură (analize de sânge – nr). Primele analize/probe de hemocultură și de coprocultură i s-au luat în 13 și 14 septembrie (la 8 zile după ce i s-a spus că are probleme-nr), iar copilașul meu a murit în 18 septembrie, după zile întregi de antibiotice și schimbat schema de tratament cu antibiotice. Spitalul susține că toate culturile și analizele de laborator au fost negative, deși copilul meu avea sepsis sever”, spune Oana Cical, mama lui Emanuel Cical, care a murit la 24 de zile de la naștere la Spitalul Județean.

În replică, conducerea Spitalului și Direcția de Sănătate Publică Cluj arată că doar într-un singur caz a fost vorba despre infecție asociată asistenței medicale (IAAM), dar nu aceasta a fost cauza morții bebelușului.

Ministerul Sănătății, prin intermediul Direcției de Sănătate Publică Cluj și INSP, a dispus o anchetă pentru verificarea aspectelor semnalate. Pe baza analizei tuturor documentelor medicale (inclusiv a buletinelor anatomopatologice) și a controlului în spațiile Secției Neonatologie 1 s-a constatat că în luna septembrie 2022, în Sectia Neonatologie 1 a spitalului SCJU Cluj, a fost identificat un singur caz de IAAM (infecție asociată asistenței medicale) cu etiologie Seratia marcensens (nou-născut Alexandra V.), precizează reprezentanții Spitalului Județean.

Mai mult, în documentele medicale ale Alexandrei, infecția intraspitalicească nu este cauza decesului, mai spun aceștia.

Două dintre cazuri au fost prezentate de părinții copilașilor morți, într-o conferință de presă organizată, chiar în fața clinicii de Neonatologie (Spitalul Clinic Județean de Urgență), de parlamentarul Emanuel Ungureanu.

„Nu aveam nicio infecție la internare”

Anca Todașcă, mama lui Elias, a susținut că s-a internat în 1 septembrie, cu sarcină în 28 de săptămâni. „Am analize făcute atât aici, cât și în privat, nu aveam nicio infecție la internare. Am fost internată 21 de zile, iar în 18 septembrie mi s-a făcut rău, foarte rău. Nu știau ce am. Mi-au făcut inclusiv test COVID, aveam febră 38,6”, povestește femeia.

Anca spune că din hârtiile primite după externare rezultă cu din 14 septembrie, medicii au știut că are infecție cu E.coli. „Probabil că dacă vedeau că am infecție nu-mi provocau nașterea prematură. Am născut în data de 18 septembrie, i-am dat infecția copilului, iar copilul a mai rezistat șapte zile și a murit. Sincer, când am întrebat cum e posibil să iau E.coli în spital au ridicat din umeri”.

Copilașul a stat doar două zile la Neonatologie și după aceea l-au mutat la Pediatrie, unde i s-a pus un cateter la plămâni deoarece făcuse alte complicații de la infecție.

Timp de 21 de zile cât a fost internată, Anca spune că nu a văzut să se facă curățenie generală cu dezinfectant în salon. În plus, când se schimbau pacientele, pătura de pe pat rămânea aceeași. „Se schimba lenjeria, dar pătura era aceeași“, a spus femeia.

Anca Todașcă simte că medicii au greșit doarece din hârtiile primite se poate vedea că din data de 14 septembrie, în analizele ei de urină a apărut infecția cu E.coli., dar nu i s-a dat niciun tratament. „Dacă îmi dădeau tratament, probabil că nu ajungeam aici. Nu mi-au dat nicio explicație, au ridicat din umeri”, a spus mama. Ea a acționat Spitalul în judecată alături de ceilalți părinți.

Emanuel Ungureanu: „Au murit mai mulți bebeluși și nu s-a întâmplat nimic”

Parlamentarul Emanuel Ungureanu, membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, a susținut la conferința de presă: „Avem cel puțin 4 bebeluși morți, niciun responsabil, o liniște totală la Direcția de Sănătate Publică și o anchetă amețită anunțată de Ministerul Sănătății. Am vorbit cu familiile copiilor care au murit. E absolut incredibil. Pe foile de observație scrie , adică moarte cauzată de bacterii, iar la diagnstic aproape că nu scrie cu litere mari . Cine e de vină? Părinții. Cum e posibil așa ceva?

Ungureanu susține că personalul medical este neglijent: „Ies asistentele în curtea spitalului să fumeze și se întorc în sala de operație aseptică cu același echipament, cu aceeași încălțăminte plină cu noroi. Când se întâmplă ceva, de vină sunt părinții.

Tatăl Alexandrei, fetița despre care Spitalul recunoaște că a avut infecție intraspitalicească, a explicat pentru observatornews.ro că în foile de observație se arată că nu i s-au putut lua probe de sânge din cauză că au lipsit recipientele de hemocultură, la fel ca în cazul lui Emanuel Cical.

Tatăl fetiței spune că i s-au dat antibiotice „după ureche” și aceasta a fost cauza morții. Spitalul confirmă infecția intraspitalicească, dar spune că nu aceasta a fost cauza decesului.

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj regretă pierderea nou-născuților prematuri și este alături de familiile îndurerate. Respectăm dreptul legal al familiilor de a se adresa instanței și vom pune la dispoziție toate documentele medicale, în cazul în care vor fi solicitate”, se mai arată în răspunsul trimis ziarului.

„După semnalarea cazului izolat de infecție au fost aplicate toate măsurile prevăzute în protocoalele medicale legate de limitarea răspândirii, controlul și prevenirea infecțiilor spitalicești”, se apără spitalul în răspuns.

După decesul Alexandrei, deci după ce au fost luate aceste măsuri, din păcate, au mai murit Elias și Emanuel, iar părinții consideră că spitalul este responsabil pentru aceste morți.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal